"Mile high club" este un termen argotic din limba engleză care se aplică, colectiv, persoanelor care întreţin raporturi sexuale atunci când se află la bordul avioanelor. Staţia Spaţială Internaţională (ISS) se află la o altitudine de circa 220 de mile.

Experimentele recente, realizate pe plante, au demonstrat faptul că schimbările de gravitaţie (sau lipsa acesteia) sunt vătămătoare pentru celule şi ar putea conduce la declanşarea unor boli potenţial letale, precum cancerul şi maladia Alzheimer.

Zvonurile potrivit cărora astronauţii ruşi şi americani au făcut deja sex în spaţiu circulă de peste un deceniu, însă NASA şi guvernul rus au negat de fiecare dată acest lucru.

Oamenii de ştiinţă spun că lipsa gravitaţiei afectează procesele implicate în reproducţie şi poate să cauzeze apariţia unor boli cerebrale şi chiar a cancerului.

Cercetătorii canadieni de la Universitatea din Montreal, autorii acestui studiu, au descoperit faptul că gravitaţia modelează structurile în formă de "autostradă" din interiorul celulelor care asigură creşterea şi funcţionarea organelor reproductive masculine la plante - tubul cu polen.

"La fel ca în cazul reproducţiei umane, celulele spermatice de la plante sunt transportate la ovul de un dispozitiv cilindric", a explicat Anja Geitmann, biolog la Universitatea din Montreal.

"Dar, spre deseobire de tubul de livrare al animalelor, dispozitivul folosit în timpul actului sexual al plantelor constă într-o singură celulă - şi doar două celule spermatice sunt eliberate în timpul fiecărei copulaţii. Studiul nostru ne oferă o nouă perspectivă asupra felului în care viaţa a evoluat pe Terra, iar descoperirea noastră este semnificativă pentru sănătatea umană, întrucât problemele de trafic de pe acele autostrăzi celulare, care există şi în celulele umane, pot să cauzeze cancer şi alte boli, precum maladia Alzheimer", a declarat cercetătoarea canadiană.

Interiorul unei celule animale şi vegetele seamănă cu un oraş, cu "fabrici" denumite "organite celulare", care au rolul unor manufacturi - de a produce energie şi de a procesa reziduurile.

O reţea de "autostrăzi" intracelulare asigură comunicarea dintre aceste "fabrici" şi transportul unor "vehicule-cargo" între ele, dar şi între interiorul şi exteriorul celulei. Celulele vegetale au un sistem de astfel de "autostrăzi" care este extrem de aglomerat.

Anja Geitmann, al cărei studiu a fost publicat în revista PLOS ONE, a explicat: "Oamenii de ştiinţă ştiau deja că oamenii, animalele şi plantele au evoluat ţinând cont de gravitaţia Pământului, pe care sunt capabili să o simtă".

"Am aflat că procesele care se desfăşoară în celulele umane şi în cele vegetale sunt afectate de hipergravitaţie, care poate exista pe o planetă mare, sau de microgravitaţia de la bordul unei nave spaţiale. Procesele de transport intracelular sunt deosebit de sensibile la aceste perturbări, cu consecinţe dramatice în funcţionarea celulelor. Felul în care aceste procese sunt afectate de modificarea gravitaţiei nu este încă pe deplin înţeles", a explicat coordonatoarea studiului.

Deşi oamenii au ajuns deja în spaţiu de peste 50 de ani, e puţin probabil ca ei să fi întreţinut raporturi sexuale în spaţiu, în ciuda introducerii echipelor mixte de astronauţi, în 1983.

NASA şi guvernul rus nu interzic explicit raporturile sexuale de la bordul ISS, regulamentele agenţiilor spaţiale recomandă ca "relaţiile de încredere" şi "standardele profesionale" să fie menţinute tot timpul pe durata misiunilor spaţiale.

Potrivit specialiştilor, sexul în spaţiu va deveni o realitate în cele din urmă, întrucât viitoarele misiuni spre Marte cu echipaj uman la bord vor avea nevoie de câţiva ani pentru a ajunge la destinaţie, iar abstinenţa sexuală pentru o perioadă atât de îndelungată ar reprezenta o cerinţă prea dură pentru majoritatea oamenilor.

În plus, sexul va constitui o parte naturală din viaţa de pe viitoarele baze lunare şi marţiene, cu atât mai mult cu cât scopul este acela de a stabili, într-o bună zi, colonii care să se întreţină singure.

Dezvoltarea transporturilor spaţiale private va deschide şi mai mult uşa către practicarea sexului în spaţiu. Compania Virgin Galactic speră să înceapă să trimită turişti în spaţiul suborbital anul viitor.

Compania britanică a refuzat deja o ofertă de 1 milion de dolari ce provenea de la un întreprinzător nespecificat care dorea să producă un film cu scene reale de sex în spaţiu.