Înființarea unei afaceri de familie necesită timp, atenție și, în unele cazuri, investiții substanțiale pentru achiziționarea instrumentelor necesare pentru funcționarea acesteia. De pildă, dacă îți dorești să pui pe picioare un atelier de tâmplărie, ai nevoie, printre altele, de masa cu circular, fierăstrău vertical, mașină de șlefuit, strung pentru lemn și aspirator de praf. Iar, dacă vrei să te axezi pe agricultură, nu ar trebui să îți lipsească instrumentele tradiționale, precum plugurile, secerătoarele, semănătoarele, dar și unele moderne - cazane de abur, de exemplu, care sunt utile pentru curățarea furajelor pentru animale și îndepărtarea pufurilor și a penelor de la păsările sacrificate.

Odată ce ai sprijinul familiei pentru a pune bazele unei afaceri, tot ce trebuie să faci este să alegi ideea cea mai potrivită pentru tine și cei apropiați ție și să stabilești niște reguli generale.

Separă viața personală de cea profesională

Când amesteci afacerile cu viața personală, se poate întâmpla ca partea profesională să fie singurul subiect de discuție la întâlnirile familiale și astfel businessul să devină un factor disturbator în timpul reuniunilor. Cu toate că ai o afacere de familie, este important să stabilești anumite granițe între viața profesională și cea privată, astfel încât să poți păstra relații bune cu rudele și să fructifici munca lor în interesul businessului.

Cere ajutor exterior

Membrii familiei nu sunt experți în toate domeniile, de aceea este necesar să ceri ajutor exterior, atunci când este cazul. Cu toate că este un business familial, poți apela la ajutorul unui contabil, al unui avocat, al unui comunicator ori al unui specialist în social media, pentru a rezolva rapid și eficient problemele adiacente afacerii create.

Setează roluri clare

O modalitate sănătoasă de a stabili limite în cadrul unei afaceri de familie este să te asiguri că fiecare membru care lucrează pentru businessul respectiv are un rol unic. Când fiecare persoană dintr-un grup se ocupă de anumite sarcini în concordanță cu abilitățile sale, riscul de a exista certuri și neînțelegeri este mai mic. Totodată, este esențial ca toți membrii familiei să fie tratați la fel. Angajații, indiferent dacă sunt rude sau persoane din afara familiei, apreciază când nu există atitudini discriminatorii.

Fă parteneriatul oficial

Când iei în echipă un membru al familiei, fă această colaborare formală, la fel cum ai face dacă ai angaja o persoană străină. Drept urmare, este important să ai un document oficial, semnat de ambele părți, în care să fie stipulate remunerația, îndatoririle, așteptările și orice alte aspecte pe care un angajat ar trebui să le cunoască. Odată cu semnarea unui document oficial, riscurile unor dezacorduri sau certuri ulterioare sunt mai mici.

Creează canale de comunicare eficiente

Comunicarea este esențială pentru dezvoltarea unui business. Fără o interacțiune consistentă, o afacere poate eșua. De aceea, este important să stabilești de la început care sunt așteptările în privința relațiilor de muncă și ce canale de comunicare vei folosi. 

Înființarea unui business familial poate aduce mai aproape membrii familiei și, dacă este realizat cu atenție și răbdare, poate deveni o moștenire importantă pentru generațiile viitoare.

Sursă foto: Kzenon/ Shutterstock