Potrivit CNN, nu există informaţii clare cu privire la misiunea acestei "mini navete spaţiale", existând multiple teorii cu privire la motivul pentru care acest avion a fost trimis în spaţiu.

Avionul spaţial robotizat, asemănător unei navete, se numeşte X-37B şi a fost lansat pentru prima dată pe orbita Pământului în aprilie 2010, misiunea lui fiind una secretă. Ulterior, el a fost lansat din nou în spaţiu în 2011 şi a revenit pe Terra în iunie 2012, informează CNN.

Acum, după o altă misiune care a durat 21 de luni (decembrie 2012 - octombrie 2014), naveta este aşteptată să aterizeze la baza aeriană din Vandenberg din California. Autorităţile nu au oferit o dată exactă pentru acest eveniment, însă, într-un anunţ făcut pe site-ul Administraţiei Federale a Aviaţiei Civile, se arată că spaţiul aerian din zona bazei Vandenberg va fi închis joi, între orele 8 a.m şi 5 p.m.

X-37B

Avionul spaţial X-37B a fost construit de Boeing, care a început lucrările la acesta în cadrul unui proiect NASA, în 1999, dar care a fost ulterior preluat de US Air Force.

"Acest vehicul a fost conceput pentru a fi un laborator orbital pentru testarea de noi tehnologii şi componente, care apoi pot fi aduse pe Pământ şi examinate. Tehnologiile testate în cadrul programului se referă la sisteme de ghidaj, de navigaţie şi de control, sisteme de protecţie termică, scuturi şi structuri rezistente la temperaturi ridicate sau sisteme de zbor electromagnetice", informează US Air Force.

Cu toate acestea, din cauza misterului legat de misiunile navetei există diverse teorii: avionul testează de fapt o armă secretă spaţială sau are misiuni de spionaj

Micul avion măsoară 8,9 metri lungime şi are o anvergură a aripilor de 4,5 metri. El cântăreşte aproximativ 5,5 tone şi este lansat în spaţiu cu o rachetă de tip Atlas V.

După instalarea pe orbită, acest avion funcţionează cu electricitate provenind de la celule solare şi baterii pe bază de ioni de litiu.

US Air Force mai deţine un al doilea astfel de avion spaţial.