Compania britanica NCP, specializata in administrarea parcarilor, a filmat timp de o luna aproximativ 2.500 de conducatori auto in timp ce isi parcau automobilele, in 700 dintre parcarile monitorizate.

Rezultatele sunt concludente: femeile gasesc mai usor un loc liber, deoarece conduc mai incet, in timp ce barbatii conduc prea repede si rateaza de multe ori locurile disponibile. Femeile sunt, totodata, mai bune atunci cand se pozitioneaza in fata locului liber pentru a efectua manevra de parcare.

Circa 39% dintre femei se gareaza mergand cu spatele cu mare atentie, asa cum recomanda instructorii auto, comparativ cu 28% dintre barbati. Dupa aceasta manevra, 52% dintre femei reusesc sa plaseze automobilul exact in centrul locului de parcare, spre deosebire de barbati, dintre care doar 25% reusesc acest lucru.

O nota globala a fost atribuita conducatorilor auto, in functie de performanta lor. Femeile au obtinut nota 13,4 din 20 de puncte, iar barbatii au reusit o nota de 12,3 din 20 de puncte.

Singurul domeniu in care barbatii s-au descurcat mai bine a fost timpul necesar pentru a parca: 16 secunde in medie pentru barbati, comparativ cu 21 de secunde in medie pentru femei.