Cercetătorii de la Universitatea de Stat din San Diego (SUA) s-au declarat foarte surprinşi de descoperirea acestui virus, denumit CrAssphage, care figurează printre cei cu cea mai mare frecvenţă în rândul oamenilor, fiind prezent la mai mult de jumătate din populaţia lumii.

Cercetătorii mai spun că, cel mai probabil, acest virus este la fel de vechi precum omenirea. Oamenii de ştiinţă au fost, de asemenea, uimiţi de faptul că virusul CrAssphage nu a fost identificat până acum, cu atât mai mult cu cât infectează una dintre bacteriile cele mai prezente în intestin, din familia Bacteroidetes. Aceste bacterii joacă un rol major în declanşarea obezităţii.

Totuşi, descoperirea nu ar trebui să fie deocamdată un motiv de îngrijorare, pentru că majoritatea virusurilor nu infectează omul - doar o zecime dintre ele sunt capabile de acest lucru. Virusurile îndeplinesc, dimpotrivă, un rol major în regularizarea speciilor din universul bacterian. Cele mai multe sunt bacteriofage - controlează comportamentul bacteriilor pe care le infectează.

Oamenii de ştiinţă sunt interesaţi în special de faptul că virusul CrAssphage infectează unul dintre cele mai frecvente tipuri de bacterii intestinale, o viitoare etapă a cercetării constând în determinarea mai precisă a modului în care acesta acţionează şi a impactului pe care l-ar putea avea asupra sănătăţii.

Bacteriile cu care acest nou virus interacţionează sunt, de fapt, asociate cu obezitatea, diabetul şi alte afecţiuni intestinale. Problema rămâne, în continuare, dacă acest virus ar putea să favorizeze indirect aceste afecţiuni sau, din contră, să le limiteze şi dacă ar putea deveni un instrument terapeutic în cazul epidemiilor de boli cronice, precum obezitatea şi diabetul.

Folosirea unui virus bacteriofag în tratamente - fagoterapie - nu este ceva nou. Dezvoltată pentru a trata anumite boli infecţioase de origine bacteriană, fagoterapia a fost în mod progresiv abandonată odată cu inventarea antibioticelor. În ultimii ani, fagoterapia a început să fie reanalizată în toată lumea, iar în Franţa au fost acordate chiar fonduri pentru cercetare de-a lungul ultimelor luni.