Actorul de 49 de ani și-a făcut o altă rutină în timpul carantinei. Dacă în trecut se trezea la 2.30 dimineața și începea antrenamentele, din cauza pandemiei Mark Wahlberg s-a mai liniștit. Doarme până la ora 9.00, ia un mic dejun sănătos, după care coboară în sala de sport de la subsol. Fiindcă a avut tot ce-i trebuia acasă, nu a simțit lipsa niciunui lucru material. Însă, sufletul lui a rămas nehrănit.

Este pentru prima dată când nu am fost la biserică, de când m-a cunoscut soția mea, acum 19 ani. Ei știu că este cel mai important lucru pentru tata, că așa își începe ziua, în fiecare zi”, a dezvăluit Mark Wahlberg în ediția din iulie/august a revistei Men’s Health. În interviul realizat în luna mai, însă publicat abia acum, actorul de 49 de ani spune că speră ca cei 4 copii ai săi să deprindă obiceiul de a merge la biserică în fiecare duminică.

Citește și: Mark Wahlberg s-a dezbrăcat ca să le arate fanilor că e „alergic la aproape orice”

Starul american este căsătorit de 11 ani cu Rhea Durham, un fost fotomodel. Până să-și unească destinele oficial, în 2009, Mark și Rhea făcuseră deja 3 copii. Azi au doi băieți și două fete, cu vârste cuprinse între 12 și 17 ani.

 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

A post shared by Mark Wahlberg (@markwahlberg) on

 

La 1 iulie, Rhea Wahlberg (Durham) a împlinit 42 de ani, iar soțul ei i-a urat La mulți ani pe Instagram.

La mulți ani, iubito! Ești jumătatea mea mai bună și așa o binecuvântare. Mulțumesc pentru cei 4 îngeri micuți ai noștri”, a scris actorul pe rețeaua socială.

Fotografii: Getty Images/@markwahlberg

Vezi și VIDEO: Fanii și alte celebrități adoră corpul lucrat al lui Mark Wahlberg