DMX este în comă, în urma unui atac de cord pe care l-a suferit în weekendul trecut. Rapperul de 50 de ani este ținut în viață de aparate, iar medicii fac tot efortul pentru a-l scoate din ghearele morții. În acest proces a fost implicată și Divinitatea. Sute de fani și susținători, printre care și personalul medical de la spitalul în care e internat, se adună în fiecare zi pentru a se ruga.

DMX, al cărui nume real este Earl Simmons, e un om foarte atașat de religie și de valorile ei. Rapperul și-a tatuat pe gât titlul celei de-a doua cărți a lui Moise – Exodul – cu trimitere la un anumit pasaj din aceasta.

Exodul 1:7 spune așa: Și fiii lui Israel s-au înmulţit, s-au mărit, au crescut şi au ajuns foarte puternici. Şi s-a umplut ţara de ei.

Vezi GALERIA FOTO mai jos!

Rapperul a urmat această poruncă literalmente și a făcut nu mai puțin de 15 copii. Cea de-a doua carte a lui Moise din Vechiul Testament a inspirat și numele celui mai mic copil al său. Exodus, născut în 2016, este fiul lui DMX cu iubita sa, Desiree Lindstrom.

DMX, care e creștin, spune că citește din Biblie în fiecare zi. Rapperul s-a schimbat în închisoare, unde a ajuns de mai multe ori pentru infracțiuni diverse. El susține că a simțit o chemare spre haina preoțească, fapt care l-a determinat să ajungă diacon. Acum aspiră la statutul de pastor.

Femeile din viața lui DMX

DMX a fost căsătorit o singură dată, cu Tashera Simmons (foto). În cei 11 ani de mariaj, ei au făcut 4 copii. Au divorțat în 2010, an în care el a ajuns la închisoare de 3 ori. Însă, soția lui a fost deranjată și de relațiile extraconjugale ale rapperului, cu care nu a putut fi de acord.

DMX are copii cu mai multe iubite de-ale sale, printre care Monique Wayne. Femeia s-a luptat ani de zile în instanță pentru a dovedi că are copil cu rapperul. Un test ADN din 2007 a demonstrat că femeia are dreptate. Ea a obținut atunci despăgubiri de 1,5 milioane de dolari.

Actuala sa iubită, Desiree Lindstrom, a devenit mamă în 2016 și i-a adus rapperului cel de-al 15-lea copil. DMX nu a vorbit public despre femeile cu care are ceilalți 10 copii.

Fotografii: Getty Images

Vezi și VIDEO: Întrebarea Mesei Rotunde cu Ruby: „Aș putea-o juca pe Oana Zăvoranu”